prima intalnire de gradul 3 dintre artist si jurnalist

ca tot am facut o recenzie a unui film numit "interview" tre sa scriu si despre unul adevarat.
am avut parte de primul meu interviu ieri seara. dupa gig, o (sort of) jurnalista a venit sa-mi puna fix 6 intrebari. scurt si la obiect:

1. de ce ai alex jazz-ul?
prin jazz simt viata mai viu ca oricand, este modalitatea mea de exprimare si de manifestare.

2. de ce canti doar in cluburi si puburi mici?
puburile iti ofera o atmosfera intima, o apropiere de public. probabil ca daca as canta pe scene mai mari, nu as mai putea fi eu insami, oamenii din sala nu ar mai simti la fel de bine "feelingul" jazz-ului. si plus, jazz-ul s-a nascut in locaruri ca astea.

3. te-ai gandit vreodata sa scoti un album?
sincer, nu. eu fac muzica din hobby, nu pentru bani. muzica e o placere pe care nu vreau sa o comercializez in felul acesta, cel putin nu deocamdata.

4. dar ce zici de albumu live?
sa scoatem un album live? in mare, am cam facut asta deja. mai degraba, ma rog, am inregistrat o data un concert, audio/video dar nu pentru comercializare, ci pentru prietenii si familiile noastre, care nu au putut sa vina, dar vroiau sa vada cum ne destrabalam.

5. faci ceva anume pentru a evolua?
pentru a evolua in sensul de a ajunge mare si tarre nu. dat fiind ca e un hobby, nu ma gandesc prea mult la asta. las lucrurile sa mearga in voia lor, totul vine pe parcurs si natural.

6. care sunt proiectele de viitor?
hmmm....nu prea pot sa spun ca am cine stie ce proiecte. deocamdata imi doresc sa fac in continuare ceea ce-mi palce si sa iasa bine. poate reusim sa facem un mic turneu. si paote mai maresc trupa, in viitor. se simte nevoia de inca un chitarist. haha


interviul a mers destul de bine....unde va fi publicat habar n-am pentru ca eram destul de hyper sa ma doara nicaieri...(si oricum ma mir ca mai tin minte ce am zis)

ah...si inca ceva....pacat ca totul s-a petrecut in cadrul unui exercitiu la cursul de franceza.

Interview

Interviu (2007)





Distributie: Steve Buscemi, Sienna Miller


Regia: Steve Buscemi

Interview este un remake dupa filmul omonim al regizorului danez Theo van Gogh din 2003. In varianta americana, Miller si Buscemi se confrunta intr-o drama plina de sexualitate, o drama despre adevar, media si celebritate.

Pierre Peders (Buscemi) este un jurnalist care pur si simplu se autodistruge, care nu este strain de violenta si inumanitate. Fiind jurnalist de razboi, si-a petrecut majoritatea timpului batand lumea in lung si-n lat, astfel vazand unele dintre cele mai ingrozitoare privelisti imaginabile. Si deci simte ca urmatoarea lui treaba, aceea de a-i lua un interviu divei pop si vedetei de cinema Katya (Miller), ca fiind sub demnitatea lui. Cei doi se intalnesc intr-un restaurant si imediat, are loc coliziunea dintre cele 2 lumi - concentrarea politica si serioasa a lui Pierre si superficiala lume a celebritatii Katyei. Dar poate k nu totul este asa cum pare.

In momentul in care Pierre este foarte usor ranit intr-un mic accident de "trafic", incident provocat neintontiat de Katya- care, btw, este simbolul fetei clumsy - cei doi se vor trezi in spatiosul apartament al Katyei pentru a petrece o lunga noapte de vorbit, fumat, baut, si indreptanduse usor catre un fel de batalie a intimitatii.

Fiecare dintre cei doi este speriat in felul sau, suferind o durere adanca si ascunsa. Dar confesiunile sincere fac loc pedepselor dezamagitoare. Confruntarea lor evolueaza catre un pasionant sah de cuvinte intesat cu inteligenta, intriga si tensiune sexuala ce-si gaseste sfarsitul intr-un mod total rasucit.....

Un film bun de vazut singur in noapte, cand pana si javrele s-au culcat, cu o sticla de vin rosu (optional tigari)...de gandit!

28 ianuarie 1912

astazi a este o zi destul de speciala (dar daca stau s-o iau asa, pana la urma fiecare zi ar fi una speciala). este aniversarea nasterii unui geniu: Jackson Pollock...omul ar fi implinit 99 de ani!!! haha...oricum, eternitate fericita, (wow, thats a weird way to put it)...

disperare pe scara blocului

zilele trecute, urcam scarile blocului mei mic si urat (scari, care btw, sunt itnerminabile ale naibii), si m-am suprins purtand geanta pe brat, stiti voi cum! vaaaaaai tuuuuuuuu! cred ca am intrat si eu in randul lumii bune.
nu mai sunt losera (sau loseritza, depinde, ca acum, cu noul/vechiul doom se accepta amandoua variantele)....
credeam ca n-am sa ma pitziponcesc niciodata. se pare ca mai exista sperante. o sa le rog pe 'biatchele' mele sa ma strige 'pitzi' de-acum...


fratilor, va repet....vine Apocalipsa...

standing next to me?

nimic nu se compara cu o combinatie buna. intre ce, nu prea mai conteaza. prea mult, adica. ca e o combinatie intre doua bauturi, alcoolice sau nu, intre haine sau accesorii; ca e o combinatie de cuvinte sau de genuri, important e sa fie o reusita. si nu toata lumea e nascuta cu acest talent. talentul combinatiilor, ha! o alta combinatie, care poate fi reusita sau nu, e intre oameni. intre doi sau mai multi. depinde cum va place menage-ul!...

eu prefer sa ma limitez la ceea ce cunosc poate, cel mai bine. combinatia in muzica. si a tot ce implica ea. sound, vers, beat, gen....you name it. si pe zi ce trece mai descopar un artist care le combina bine. asta e semn bun zic eu. ma rog, dau si de unii care sunt intr-un univers paralel, dar n-are rost sa vorbesc de ei.

nu vreau sa iasa vreun fel de recenzie din acest gand pus pe hartie, dar mi-e teama ca la asta se va ajunge.

pe oamenii de la Arctic Monkeys ii stiam mai de mult. in special pe Turner ala. dar, din diferite motive, mai mult sau mai putin bizare, nu m-a preocupat suficient sa le ascult muzica mai cu atentie. na, ca dupa aproape un an, what was meant to be, happened!

am inceput cu melodiile pe care le cunoasteam. analiza, incruntare, ricuri de expresie. vazut. ascultat. placut. am trecut la pasul urmator. albumele pe de-a-ntregul. istoria se repeta. am trecut mai departe. celalalt proect al lui Alex Turner, cu al sau amigo, Miles Kane (The Rascals). proiect numit la fel de interesant ca si maimutele: The Last Shadow Puppets. muzica astora doi impreuna seamana sufucient de mult cu AM cat sa fie foarte diferita. iar am facut riduri pe frunte.

uite astia oameni care stiu sa faca muzica!

(NB: melodia The Age Of Understatement - TLSP imi aduce aminte, intr-un mod destul de dubios, de unele cantece de la Blue Oyster Cult)

Turner are niste versuri care te lasa masca pe alocuri, care te fac sa 'roll on the floor laughing' la propriu, care te aduc in pragul disperarii (datorita perfectiunii), care te fac sa plangi, si mai gangiti-va voi la alte feeling-uri, add that to an infinite of times and you'll get a glimpse of what i'm talking bout.

ia de exemplu My Mistakes Were Made For You - TLSP, ca asta ascult momentan. te captiveaza prin sound. ca de fapt cu asta se si incepe. sound marfa deci, da? trecand prin versuri, sunt atat de frumoase, incat chiar te doare. doare doar pentru ca reflecta viata, te regasesti poate, si te fac sa te gandesti mai mult la anumite aspecte ale propriei vieti. devii un mic filosof. cam asta se intampla la majoritatea cantecelor. si daca asculti muzica asta macar 24 ore continuu, si te gandesti atent la cuvinte, te doare capul!

poate ca in subconstient esti sigur de anumite lucruri, dar poate ca nu vrei sa le accepti. si ascultand niste oameni care n-au nicio legatura cu tine, nu-i cunosti si nu te cunosc, te doare cand ei canta despre suferintele tale. sau bucurii. sau amintiri.

dar, de fapt, ii cunosti putin. tocmai prin muzica, tocmai prin faptul ca ei canta viata, ii cunosti. pentru ca si ei au trecut prin asta in viata lor (altfel de ce ar mai pune-o in versuri,nu?) si asta te leaga de ei.

in final, muzica asta face de fapt...ne leaga intre noi. ea leaga doi necunoscuti de la capete opuse ale planetei. muzica e combinatia perfecta.

in the filthiest of minds.

well the morning was complete

there were tears on the steerin whell dripping on the seat.

and the eyes were all red

you could see that we'd cried.

fake tales of san fransisco

echo through the room

more point to a wedding disco

without a bride or groom

it's ever so funny, i don't think you're special, i don't think you're cool

you're just probably alreyt, but under these lights you look beautiful.

.................................

irealismul unui pictor in perspectiva unui fraier

oameni care au mult prea multe visuri inutile, fara perspective sigure, se arunca orbeste in necunoscut pentru un viitor mai bun; insa stau pe tusa. nu se gandesc la prezent decat ca la o trecere spre viitor. nu spun ca viitorul nu conteaza, dar daca n-ai o baza in prezent, ce viitor iti mai cladesti?

"invat acum franceza ca sa plec la bruxelles. acum nu am niciun job, dar sper ca voi avea posibilitatea unei slujbe acolo."

pai cum doamne? cum sa traiesti in viitor in asa hal? da, e frumos sa ai un tel si o dorinta, chiar in asa fel de marete, dar totusi, sa n-ai acum o slujba doar pentru ca speri ca atunci cand pleci sa incerci sa gasesti ceva de lucru? din ce traiesti acum ca sa ajungi viu atunci?

ia mai da o tura in jurul blocului....sau a cozii.

Avarul indragostit

aseara am reusit sa vad o piesa buna. o piesa de teatru. o piesa de teatru care sa fie buna din toate punctele de vedere. m-am tot dus la teatru in ultima vreme in speranta ca oi da io pana la urma si de o piesa care sa ma impresioneze. a meritat asteptarea.


piesa de la teatrul de comedie a fost o adaptare a "avarului indragostit" de moliere, adaptare ce apartine lui cristian juncu.


fratilor n-am mai ras asa la o piesa de mult timp. am ras de la inceputul piesei, din primul moment al "deschiderii cortinei" ca sa zic asa. performanta actorilor a fost la nivelul piesei daca nu chiar a fost mai mare. numele din distributie n-au a face cu nimic. actorii sunt actori. si sunt buni.


ion chelaru, bogdan cotlet, dorina chiriac, dragos huluba, dan tudor, laura cret, serban georgevici, aurelian barbieru, mirela zeta, angel popescu. cam asta a fost distributia. dar cum spuneam, da-le naibii de nume. oamenii astia isi iubesc meseria, si asta se vede prin fiecare por. prestanta de pe scena as fost cum nu se poate mai familiala si mai destinsa. iar piesa, adaptata la zilele noastre, pe cat posibil, a adus in atentia publicului cateta noi personaje: un revoltat, numit si Che Guevarra, bucatarul este un jamaican cu jointul la ordinea zilei, petitoarea va primi titlul de "agenta". comicul de situatie e la tot pasul, ca sa nu mai zic de comicul de personaje.


toate acestea sunt ajutate de regia lui Vlad Massaci, care nu stinghereste actorul sau jocul lui; decorul lui Andu Dumitrescu, simplist dar totodata extrem de util; ca sa nu mai vorbesc de costumele Ancai Raduta, absolut ilare pe alocuri.


esti tintuit in scaun timp de aproape 2 ore, dar nici nu simt cum trec minutele, dat fiind ca estii mult prea ocupat sa cazi de pe scaun de ras.


o destindere exceptionala pentru o seara de duminica.


ia hai click pe poza pt mai multe poze.

How To Make An American Quilt

Cum sa faci o cuvertura americana (1995)

Distributie: Winona Ryder, Anne Bancroft, Ellen Burstyn, Kate Nelligan, Alfre Woodard, Jared Leto

Regia: Jocelyn Moorhouse

O cuvertura e mai mult decat material si tesatura; fiecare bucata are propria poveste de spus. In How To Make An American Quilt ajungem sa cunoastem povestile a 7 lucratoare care isi combin creatia cu pasiune si vitalitate. Toate durerile, iubirile, dorintele, supararile si tradarile acestor femei sunt cusute de cuvertura lor si in timp ce amintirilor lor li se da expresie, o tanara femeie aplica toate lectiile de trecut la propriul ei viitor nesigur.

Cum majoritatea filmelor sunt pline de personaje principale masculine, How To... se bazeaza numai pe puterea femeilor. Grupul de lucratoare este format din 7 membre: surorile Gladys (Bancroft) si Hy (Burstyn); Sophia (Lois Smith), o femeie cunoscuta ca sperietoare de copii, Emma (Jean Simmons), sotia timida a unui barbat adulterin, Constance (Nelligan), cea care are o aventura cu sotul Emmei, Anna (Maya Angelou), lidera grupului si Marianna (Woodard), fiica Annei. Proiectul care le ocupa timpul este cuvertura drept cadou de nunta pentru nepoata lui Hy, Finn (Ryder), care tocmai s-a logodit. Ea isi petrece vacanta de vara cu Hy si Gladys, departe de logodnic, pentru a se decide daca un angajament pe viata este ceea ce isi doreste si daca e mai bine sa se marite cu un iubit sau un prieten.

Una dintre cele mai mari placeri ale filmului vine de la minunata performanta a unei distributii impresionante. Probabil ca sunt prea multe personaje. Astfel, in loc sa cunosti bine doar unul singur, filmul prezinta cate un eveniment important din viata fiecarui personaj. Totalul acestor flashbackuri este menit sa ofere povestea lui Finn: daca sa mearga inainte cu maritisul sau sa-si ia lumea in cap cu un necunoscut hot hot hot.

Povestile sunt foarte bine spuse, astfel incat este imposibil ori sa nu te regasesti intr-una din ele ori sa nu te implici emotional in povestile descrise. Per total, filmul este o drama care are multe de spus despre dragoste, pasiune si monogamia intr-o relatie. Segmentul lui Finn este de departe cel mai implicat, datorita faptului ca se afla in mijlocul tuturor; actiunile ei sunt formate de experientele celorlalte.

Hellboy II The Golden Army

Hellboy II si Armata de Aur (2008)

Distributie: Ron Pearlman, Selma Blair, Doug Jones, Luke Goss

Regia: Guillermo del Torro

Un spectacol bazat pe umor si personaje, saga celui mai tare erou din Iad continua in Hellboy II. Muschi mai mari, arme mai rele, si "aia raii" mai multi vin intr-o viziune a imaginatiei epica de la regizorul nomitalizat la Oscar Guillermo del Toro (Pan's Labyrinth). Dupa ce un pact antic intre lumea oamenilor si cea a fantasticului a fost incalcat, Iadul este pe cale sa erupa pe Pamant. Un conducator nemilos ce umbla lumea de deasupra si cea de dedesubt isi sfideaza sangele si trezeste o armata de creaturi imbatabile. Acum totul tine de cel mai mare si mai tare dictator al lumii si al ajutoarelor sale. Lasa ca e rosu! Si ca are coarne! Saracul, poate ca e doar neinteles. Dar cand ai nevoie de o treaba bine facuta, il chemi pe Hellboy (Ron Pearlman, nu Bruce Willis fratilor!) Impreuna cu echipa de la Biroul pentru Investigatii Paranormale, pirokinetica lui iubita Liz, acvaticul geniu Abe si protoplasmaticul Johan, RED va calatori intre lumea de la suprafata si cea magica,ascunsa, unde creaturile fantastice prind viata. Iar Hellboy, o creatura care a doua lumi si care nu e acceptat de niciuna, va trebui sa aleaga intre viata pe care o cunoaste si un destin necunoscut care ii face cu ochiul.

Asadar, del Toro face treaba excelenta. Din nou! Omu asta are un talent inascut de a crea alte lumi decat pe aia pe care o cunoastem cu totii. Are o amprenta aparte. Designul personajelor si al locatiilor este este pur si simplu minunat. Del Toro a semnat chiar el cateva dintre desginele creaturilor si se poate vedea clar asemanarea cu unele din "Pan's Lybirinth". Pearlman kicks ass din nou! Mitologia povestii este superba. este intr-adevar un film cu o poveste frate. Are cap si coada, intelegi care e ideea, de ce ala rau face rau si care e e faza in general.

ah, si razi de crapi. poate nu la fel de mult ca in primul Hellboy, dar sunt cateva replici sau intamplari absolut hilare, majoritatea, bineinteles, venind din partea roscovanului.

as fi vrut sa gasesc si ceva in contradictie cu toate lucrurile bune, dar chiar nu vad sa fie vreunul. parerea mea.

in general, Hellboy II sfarseste prin a fi un film amuzant, frumos, cu fantastic, artificii, si monstruletzi infinsi (muhaha).

Hallam Foe

Hallam Foe (2007)

Distributie: Jamie Bell, Sophia Myles, Claire Forlani, Ciaran Hinds

Regia: David Mackenzie

Cu Jamie Bell (King Kong, Flags of Our Father, Jumper etc) in primul sau rol principal intr-un film britanic de la debutul din 2000 cu Billy Elliot, "Hallam Foe" este o poveste despre oameni care vad viata in moduri diferite.

Hallam Foe este un tanar tulburat, a carei pasiune pentru voyeurism ii dezvaluie, in mod paradoxal, cele mai ascunse frici si cele mai ciudata dorinte. Un paria de 17 ani, Hallam isi petrece timpul spionandu-i pe altii pe proprietatea tatalui sau (Ciaran Hinds) din Scotia. Marcat de subita moarte a mamei sale, el o suspecteaza pe frumoasa sa mama vitrega (Claire Forlani) de o implicare absurda. Si ceea ce il "confuzeaza" si mai mult este faptul ca simte un sentiment de atractie si repulsie in acelasi timp pentru mama sa vitrega.

Dupa un moment de tensiune (si chiar mai mult de atat) dintre cei doi, Hallam fuge de acasa. Ramas fara bani si fara prieteni, el se izbeste de realitatea orasului Edinburgh. Obisnuit sa se amestece in multime si sa spioneze oamenii pentru a scapa de frustrarile propriei sale existente, Hallam continua la oras ceea ce a invatat acasa. In timpul unei mici actiuni de spionaj, el o intalneste pe Kate (Myles) care seamana izbitor cu mama sa si devine obsedat de persoana ei. Cand lumea lui se ciocneste de cea a lui Kate si realitatea vietii de acasa, el se vede nevoit sa aleaga intre a trada memoria mamei sale si ultima sansa de a se maturiza.

In concluzie, filmul atrage prin personaje in primul rand, prin ciudatenia lor si totodata prin faptul ca sunt atat de umane; prin trairile lor, gandurile si viciile care tin de viata de zi cu zi. Este o poveste despre maturizare, despre acceptarea fiecaruia si a propriului trecut. Iar imaginea simpla si fantastica a vietii este ceea ce ofera filmului un final fericit. Si reusit.

sa da sa nu?

m-am hotarat sa fac niste recenzii la filmele pe care le-am vazut in scurta vacanta de iarna care tocmai s-a terminat (lanaibanpuiimei).
lista e destul de lunga zic eu asa k o trecem frumusel de tot aicisa ca sa nu uit.
1. Hallam Foe
2. Hellboy 2
3. How To Make An American Quilt
4. Interview
5. Jumper
6. Meet Joe Black
7. The Number 23
8. The Dark Night
9. The Rocker
10. Atonement
11. Bend It Like Beckham
12. Bridge To Terabithia
13. Factory Girl
14. Let The Right One In
15. Madagascar 2
16. Mamma Mia!
17. Paris Je T'aime!
18. The Chronicles Of Narnia- Prince Caspian
19. The Darjeeling Limited
20. The Duchess
21. The Edge Of Love
22. The Other Boleyn Girl
23. Wanted.

hahaaaa....sunt 23!!!! frate lol.

annie leibovitz

si iar a inceput calvaru.

si a inceput al dracului de prost.

dar gata!

am terminat-o cu stresu.

acuma n-o sa ma mai doara.



mai bine imi vad de kestiile mele si o guglesc pe Leibowitz.

ah hai na ca am gasit una marfa.

click click.

e chiar amuzanta "coincidenta"....=))
...
tu ce mai faci?

flashbacks of a fool

tocmai am vazut un film are chiar a avut un efect de "flashback".

care e partea, poate, cea mai cool si bestiala?

senzatia pe care ti-o da scenariul de secret. un secret intre cititor si personajul principal.

intr-un fel, ai o senzatie de alergatura continua, te tine in suspans, si, desi in mare cam iti dai seama de ceea ce va urma, te ia mereu prin surprindere. si e placut. e un film destul de trist. dar pana la urma, tristetea face parte din viata nu?

nu toate amintirile sunt placute, asta nu o poti schimba.

"The jean genie lives on his back

The jean genie loves chimney stacks

Hes outrageous, he screams and he bawls

Jean genie let yourself go oh"

"Shake your hair girl with your ponytail

Takes me right back (when you were young)

Throw your precious gifts into the air

Watch them fall down (when you were young)

Lift up your feet and put them on the ground

You used to walk upon (when you were young)"

"how amazing is this song! you can't chose between bowie and ferry. they're gods!"

ce mai e nou....?

hai la multi ani.
si la multi bani.
io va urez si sanatate.
ia hai sa stam noi sa meditam putin.
hmm...
cu ce am ramas dupa noaptea dintre ani?
cu amintiri frumoase?
petrecere faina?
bautura din belsug?
a curs ca raul?
sper!...
eu am ramas cu o lovitura buna la genunchi de nici nu pot sa merg cum trebuie.
cum a ajuns buba aia acolo, nu ma intrebati, k e o poveste prea lunga.
trecand peste.
asta a fost primul revelion pe care l-am facut fara familie.!!!!!
da!!!
finally!!!!!!!!
asa k nu conteaza ca a fost prea scump si ca "za party" n-a fost chiar pe masura banilor.
da-i dracu!
m-am distrat.
*rolls eyes*
mda...chiar a fost ok.
am fost cu oameni la care tin si asta a contat cel mai mult.
asa ca, daca stau bine si ma gandesc (and for fucks sake, i do that a lot), asta e ceea ce mi-a ramas. faptul ca am petrecut cu prieteni.

hai sa vad cum o sa fie 2009.

"peste 2 ani, club in paris da, teo???"