reminiscente

azi m-am intors dintro mini trip la munte cu gasca. (ma rog gasca...da, gasca....)....si aceasta mini-whatever-it-was-cool m-a facut sa ma gandesc la 'rezolutiile' pe care le pusesem ca si boboaca. uite ca mai am un an jumate si termin liceul si nu pot sa spun k viata de licean a fost prea hyper, cum ar fi trebuit sa fie. nu regret insa nimic. (dar daca as putea sa schimb, poate k as faceo). ma uit la altii si ma scufund intro stare de melancolie absolut absurda. imi dorisem o gasca de baieti si fete; care sa se comporte ca unu singur; cu care sa fac excursii peste excursii pana faceam bataturi in calcai; cu care sa ma-mbat pana la inconstienta; cu care sa vandalizam locuri publice....nush frate, activitati ilegale (sau nu) de liceeni. n-am prea avut parte. chiar ieri rascoleam prin amintirile din prima zi de liceu, impreuna cu oamenii, si imi spunea o colega ca eu eram dusa rau de tot...k eram extra hyper si enthused. si asa era. mi-aduc aminte perfect momentu de la ruinele din cismigiu cand ne-am oprit si io am propus sa mergem la o bauta sau undeva sa have fun, si fiecare incepuse sa bage scuze de refuz. si m-am enervat. pentru ca pentru mine liceul a fost a doua sansa. eu imi pusesem mai sperante in comunitatea din liceu. nu spun ca sunt dezamagita pentru ca nu sunt...chiar n-am de ce. ce vreau sa spun e k socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. si ca din pacate, am proasta tendinta de a avea idealuri prea utopice....

insa nu-i timpul pierdut, nu? poate suna aiurea (pentru ca nu vrea ca liceul sa se termine...ever)...dar abia astept 'the 10 year reunion'