am realizat k viata mea e compusa din doar 2 etape repetitive: depresia si antidepresia.
......
am reusit intr-un final sa nu mai scriu ca si cand viata mea ar depinde de asta.
asta insa nu inseamna k peste 1 saptamana, 1 luna sau 1 an n-o sa intru din nou in etapa in care explodez pentru k nu reusesc sa scriu nimic.
atunci cand e gol in mintea mea, nu mai vad clar.
daca nu reusesc sa scriu, nu reusesc sa exist.
inca mai am cartonul de la pachetul de tigari pe care am scris recenzia la nu stiu ce trupa acum 2 ani intr-un bar....
aia a fost una dintre depresii....a fost ultima data cand scriam...
.....
sunt dovada vie ca mersul la psiholog/psihiatru nu foloseste la nimic.
nu vroiam
si navea rost
xanax nu ajuta decat in cantitati minuscule...
cand treci la prozac, deja nu te mai cunosti....
a fost oribil de dureros pentru mine sa aflu k nu eram singura...
era alinarea mea....
si mi-a fost luata...
sa stau in fata unei coli albe de hartie ore in sir, cu milioane de ganduri fugindu-mi prin creier si nereusind sa pun nici macar unul negru pe alb....
sa vad cum indepartez pana si ultima suflare de langa mine...
sa vad cum ranesc oameni pe care ar trebui sa-i venerez pentru vietile lor normale...
sa-mi dau seama ca nu voi putea fi niciodata iubita pentru ca pur si simplu sunt bolnava...
astea au fost lucrurile care m-au facut sa nu ma mai uit inapoi si sa-i las pe ceilalti sa ma salveze...
......
nu zic ca avea dreptate....
dar traim intr-o natiune care supravietuieste pe antidepresive
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Da!
RăspundețiȘtergerenu stiu daca e "din pacate", dar da, in cele mai multe. diminetile care te obliga la ceva [scoala, facultate, job] arata asa. toate.
totusi...imi pare rau ca ai scris postul asta tocmai pe data de 8..
ce pot sa spun..sper sa gasesti motivatia, impulsul, acel ceva care sa-ti dea voie sa te trezesti cum ar trebui; dimineata e cel mai favorabil moment al zilei [din toate punctele de vedere, as putea spune]
ps: incerc sa mai stau putin pe aici:)